Povestea lui Peck nu se stie unde si cand a inceput, dar pentru moment se opreste in parcarea unui supermarket din capitala. Din cate am aflat, este aici de 2 luni de zile. Nu stiu ce varsta are, pentru ca nu m-a lasat sa-i controlez dintisorii – e putin circumspect, ceea ce nici nu e de mirare la un suflet amarat si traumatizat ca al lui... Dar s-a lipit de mine imediat, cautand cu aviditate afectiunea pe care a cunoscut-o candva, doar ca intre timp, nu se stie de ce, a pierdut-o... Nu procedeaza insa asa cu oricine, trebuie sa-i castigi mai intai increderea. E un mic intelept. Paznicii spun ca ar fi batraior, pentru ca mananca destul de greu. Dar judecand dupa cat de jucaus si energic este, nu as zice. Are in ochi acea tristete clasica a cainilor care si-au pierdut « zeul » uman, si care nu inteleg unde si cu ce au gresit. Din cand in cand, un miros asemanator cu ceva cunoscut il starneste, sau o persoana care trece pe acolo i se pare familiara si se invioreaza brusc. Spera probabil atunci, in sufletelul lui mic si necajit, de catel abandonat, ca poate in sfarsit a rasarit si pentru el o raza de lumina. Dar totul nu este decat de moment – cate un trecator il compatimeste, ii da ceva de mancare sau il mangaie, dar nimeni nu il vrea, asa ca se intoarce la prietenii lui – cateii maidanezi si paznicii care il lasa sa doarma in ghereta lor.
Pana ieri nu stiam de existenta lui, dar de cand l-am vazut nu pot sa uit expresia din ochisorii aceia tristi...
Atasez si cateva poze – scuze pentru calitatea lor, sunt facute cu telefonul, seara, in parcarea cu pricina, in timp ce paznicul tot insista sa nu mai fotografiez, ca nu e voie si ca sunt camere de luat vederi...
Peck va multumeste ca ati avut rabdare si v-ati facut timp sa cititi...
Daca exista cineva care il poate ajuta pe acest catelus trist,asteptam un comentariu aici(inca nu am facut rost de datele de contact ale persoanei care l-a gasit)
Caut un stapan pentru pisicuta mea, pe care nu mai pot sa o pastrez.
