Mă numesc Albita şi nu ştiu cîţi ani am ( cred că 5 !), dar de cînd mă stiu am trăit destul de greu pe la blocuri din mila iubitorilor.Anul trecut în vară am avut 2 pui, identici cu mine pe care cu greu, mai alungată , mai tolerată am încercat să-i cresc în curtea unei biserici unde am crezut eu că vor fi la adăpost, iar cu ajutorul unor oameni cu suflet mare şi al lui Dumnezeu am reuşit să-i fac de 4-5 luni.
A venit şi frigul,era începutul lui decembrie iar eu eram cu puii mei pe care nu i-am abandonat, pănă într-o zi cănd din nefericire o maşina în curtea bisercii m-a lovit şi mi-a făcut fractură bilaterală de bazin. A fost cumplit!! M-am tărăt cum am putut într-un loc mai ferit unde am zăcut cîteva zile fără măncare, fără apă, în frig singură, fără copii mei,fără nădejde că voi mai fi vreodată aşa cum am fost căndva sau dacă voi mai trăi...
Disperarea şi dorinţa de a trăi m-au făcut să mă ridic cu dureri mari şi să cer ajutor de la acei oameni buni ce ne aduceau de măncare şi ne mai încropeau şi căte un culcuş. Am avut noroc, din milă şi iubire de animale am fost luată într-o casă caldă plină de iubire, unde am găsit încă 5 surate.
Am fost dusă urgent la doctor , am făcut radiografii , am fost consultată, diagnosticată, am primit antibiotice şi tot felul de medicamente! Dar, nu era nici o problemă , vroiam să trăiesc iar acei oameni mă ajutau să mă fac bine. A urmat o baie caldă şi blăndă , prosoapele parfumate şi moi, un culcuş sigur şi ferit în baia salvatorilor, unde am locuit cam o lună . Am fost si sterilizata cu ocazia asta,ca sa pot sta linistita de acum inainte..
Dar a trecut si asta,iar cand s-a încălzit afară, operaţia era vindecată, nu mai aveam răbdare să mai stau în casă, mai ales că suratele tot nu mă acceptaseră, afară erau şi puiuţii mei jucăuşi, era primăvară şi eu vroiam să fiu liberă.Salvatorii mei cu regret în suflet au trebuit să mă ducă afară, dar îmi asigură în continuare măncarea de 2ori / zi şi mă supraveghează cum pot ei mai bine.
Pisoii mei au murit pe rănd : unul a răcit şi nu a putut fi salvat , celălalt a fost ucis de oamenii rai din zona.
Din acest motiv vă rog aveţi milă de mine şi înfiaţi-mă la o curte unde să am siguranta şi dragostea asigurată iar eu promit să fiu fetiţă cuminte( că oricum nu mai fac pui ) să prind şoricei , să torc nişte lănă pentru pulovere că acum vine iarna, să vă umplu viaţa cu gingăşie.
Albita va asteapta la tel:0722750279(dl Nicu)
4 comments:
sal. am mai lasat un comment mai jos la un post dar probabil nu l-ai vazut. vrei sa facem schimb de link-uri? am si eu un blog despre cainii www.boxerul.blogspot.com daca esti deacord te bag in lista de blogroll a mea iar tu in lista ta.
buna,am vazut comentariul si ti-am si raspuns:) Te-am adaugat la lista de bloguri.
Povestea pisicii m-a facut sa plang....frumoasa si trista in acelasi timp. Pacat ca nu stau undeva la curte ca as adopta toate animalele care au nevoie de adaposta si grija. Stau intr-un apart. la bloc in care abia incapem toti...off...viata viata. Sper sa se gaseasca oameni cu suflet si iubitori de animale care sa aiba grija de aceste suflete nevinovate. E minunat ce faceti!
" celălalt a fost ucis de oamenii rai din zona." Mi-au dat lacrmile la pasajul asta.. pacat ca Romania este o tara de cacat, in care animalele sunt omorate din distractie sau din plictiseala.
Oricum, faceti o treaba minunata :) Va felicit
Trimiteţi un comentariu